Keratoconus

Corneea, „fereastra” transparentă din fața ochiului, are în mod normal o curbură regulată, în formă de cupolă, care focalizează cu precizie lumina pe retină. În keratoconus, această cornee rotundă se subțiază progresiv și începe să se bombeze în afară, luând forma unui con. Forma neregulată împiedică focalizarea corectă a luminii, ducând la vedere distorsionată și încețoșată.

Keratoconusul debutează de obicei la pubertate sau spre finalul adolescenței și poate progresa până în decada a treia sau a patra de viață, deși ritmul și amploarea evoluției variază mult de la un pacient la altul. Afectează de regulă ambii ochi, adesea unul mai sever decât celălalt.

De ce își schimbă corneea forma

Cauza exactă nu este pe deplin elucidată, dar se consideră că intervine o combinație de factori genetici și de mediu.

• Slăbirea țesutului cornean. Boala presupune o slăbire a fibrelor de colagen din cornee. Colagenul asigură rezistența și structura; când aceste fibre slăbesc, corneea nu își mai poate menține forma normală sub presiunea din interiorul ochiului, de unde bombarea caracteristică.
• Factorul genetic. Antecedentele familiale sunt prezente într-o parte dintre cazuri, ceea ce sugerează o predispoziție genetică.
• Frecarea ochilor. Frecarea cronică și viguroasă a ochilor este puternic asociată cu apariția și progresia keratoconusului. Stresul mecanic slăbește și mai mult o cornee deja vulnerabilă.
• Alergiile și afecțiunile atopice. Pacienții cu astm, eczemă sau rinită alergică au frecvent senzație de mâncărime oculară, ceea ce duce la frecarea repetată a ochilor.
• Stresul oxidativ. Un dezechilibru între radicalii liberi și antioxidanții din cornee poate contribui la slăbirea țesutului cornean.

Recunoașterea simptomelor

Simptomele încep adesea discret și pot include:

• Înceţoşarea și distorsionarea progresivă a vederii
• Sensibilitate crescută la lumină și la reflexii
• Schimbarea frecventă a dioptriilor, cu astigmatism și miopie în creștere, pe care ochelarii nu le mai pot corecta complet
• Imagini „fantomă” sau vedere multiplă
• Dificultăți de vedere pe timp de noapte
• Oboseală oculară sau cefalee
• Opacifierea bruscă a vederii și durere, în cazul hidropsului cornean acut — o complicație rară, în care lichidul pătrunde în cornee printr-o ruptură a membranei Descemet

Diagnostic

Keratoconusul se diagnostichează la un consult oftalmologic complet. Principalele investigații sunt:

• Examinarea la biomicroscop — poate evidenția semne caracteristice, precum subțierea corneei, striurile Vogt (linii fine de stres în cornee) sau inelul Fleischer (un depozit de fier la baza conului).
• Topografia corneeană — cea mai importantă investigație. Realizează o hartă detaliată, codificată color, a curburii suprafeței corneene, evidențiind clar bombarea neregulată caracteristică, chiar și în stadii foarte incipiente.
• Pahimetria — măsoară grosimea corneei, redusă de obicei în zona de protruzie conică.
• Refracția — pentru determinarea gradului de miopie și astigmatism.

Tratament: de la ochelari la transplant

Tratamentul urmărește obținerea unei vederi clare și, la fel de important, oprirea sau încetinirea progresiei. Abordarea depinde de severitate și de ritmul de evoluție.

Stadii incipiente

• Ochelarii pot corecta miopia și astigmatismul ușoare.
• Lentilele de contact moi, realizate personalizat, pot fi utile în unele cazuri ușoare.

Stadii moderate

• Lentilele de contact rigide gaz-permeabile (RGP) reprezintă adesea baza tratamentului. Creează o suprafață refractivă netedă peste corneea neregulată, oferind o vedere mult mai clară decât ochelarii.
• Lentilele sclerale — lentile rigide cu diametru mai mare, care „sar” peste întreaga cornee și se sprijină pe scleră. Oferă confort și acuitate vizuală foarte bune în keratoconusul moderat și avansat.
• Lentilele hibride combină un centru rigid cu o margine exterioară moale, pentru confort și claritate.

Oprirea progresiei

Cross-linking-ul cornean (CXL) este conceput pentru a întări țesutul cornean și a opri progresia bolii. Se aplică pe cornee picături cu riboflavină (vitamina B2), care sunt apoi activate cu lumină ultravioletă de tip A. Procesul creează legături noi între fibrele de colagen, făcând corneea mai rigidă și mai rezistentă la bombare. CXL este cel mai eficient în stadiile incipiente, înainte de pierderea semnificativă a vederii sau de apariția cicatricilor.

Stadii avansate

• ICRS (segmente inelare intracorneene) — segmente mici, transparente, în formă de arc, implantate chirurgical în periferia corneei pentru a aplatiza conul și a-i îmbunătăți forma. Pot face mai ușoară purtarea lentilelor de contact sau pot îmbunătăți vederea necorectată.
• CAIRS (segmente inelare intrastromale din țesut donator) — segmente în formă de arc obținute din stromă donatoare, care acționează ca distanțator în corneele ectatice. Îmbunătățesc parametrii vizuali și topografici, evitând riscurile asociate implantării segmentelor sintetice.
• DALK — keratoplastia lamelară anterioară profundă este adesea tehnica de transplant preferată în keratoconus, pentru că păstrează endoteliul propriu al pacientului și reduce riscul de rejet de grefă. Înlocuiește straturile anterioare și stromale bolnave ale corneei.
• Keratoplastia penetrantă — transplantul în grosime totală poate fi necesar dacă DALK nu este fezabilă sau dacă există cicatrici importante care interesează straturile profunde.

Viața cu keratoconus presupune monitorizare continuă și controale oftalmologice regulate. Cu gama de tratamente disponibile astăzi — de la lentile de contact speciale și cross-linking până la tehnici chirurgicale avansate — majoritatea pacienților pot obține o vedere funcțională bună și își pot menține calitatea vieții. Diagnosticul precoce și intervenția la timp, în special prin CXL, sunt esențiale pentru prevenirea pierderii severe a vederii.